
Prima gradinita din Constanta:
Gradinita nr.16, str.Sulmona. Functioneaza si in prezent. |
ISTORICUL INVATAMANTULUI PRESCOLAR
Scurt istoric al invatamantului prescolar din tara noastra; corespondente in cel dobrogean:
- 1881-La initiativa ligii culturale "Societatea pentru Invatatura Poporului Roman"se infiinteaza
prima gradinita de copii la Bucuresti, condusa de d-na Prager.
- 1886-Proiectul de lege privind instructiunea publica elementara beneficiaza de expunerea de motive
sustinuta de chiar ministrul in exercitiu-D.A.Sturdza, in care se subliniaza importanta
introducerii gradinitelor de copii si in sistemul de invatamant romanesc:"Astazi ,
cand e recunoscut ca gradinile de copii sunt de cea mai mare utilitate, mai ales prin orase,
este imposibil ca o lege generala asupra instructiunii sa nu se ocupe deloc de dansele."
 Constanta Ghetu-prima educatoare din Constanta |
- 1903-Preocupari intense ale guvernantilor pentru intarirea elementului romanesc in Dobrogea
redobandita in urma razboiului de independenta ,prin initiativa infiintarii a 20 de "gradini de copii"
(10 in judetul Constanta, 10 in judetul Tulcea) patronate de Ministerul Instructiunii si Cultelor.
- 1904-Vizita in Dobrogea a ministrului instructiunii, Spiru Haret, finalizata cu o anlaliza din
care reiese o stare de lucruri extrem de dureroasa:lipsa localurilor proprii pentru gradinite,
a materialelor didactice, conducatoare de gradini (educatoare) abia vorbind romaneste.
Slaba pregatire profesionala a cadrelor didactice (conducatoarele de gradini) era de inteles atata vreme
cat la acea data nu existau scoli pedagogice cu sectii de profil, iar angajarea se facea doar pe baza solicitarii
unui atestat din partea Ministerului Instructiunii si Cultelor.
- 1906-1907-Infiintarea unui lot de inca 10 gradinite in judetul Constanta.
- 1906-Anul infiintarii primei gradinite din orasul Constanta, amplasata in imobilul cu numarul 19
de pe strada Sulmona (actualmente Gradinita nr. 16).Conform Cartii omagiale existente in Arhiva Colegiului "
Constantin Bratescu" ea a scolarizat in acel an 20 de copii, pregatiti de conducatoarea Constanta Ghetu.
- 1950-Infiintarea sectiei de educatoare la Liceul Peadagogic din Constanta care scolariza
absolvente de 7 clase primare pentru o perioada de studiu de 6 ani.
- 1965-Reorganizarea retelei judetene a institutiilor prescolare prin plasarea pe primul loc ca importanta
economico-sociala a celor 15 camine de copii infiintate pana atunci (de aici numerotarea gradinitelor cu orar normal-Gradinita nr 1 devine Gradinita cu orar normal nr 16 , samd)
Statutul de prima treapta a invatamantului romanesc este consolidat in timp si continua si astazi prin prefaceri structurale , prin politici educationale care valorizeaza
individualitatea copilului, prin contributii pedagogice notabile ale cadrelor didactice, prin deschiderea catre
alternative educationale care pot aduce un suflu nou in acest domeniu.